JURNAL DE COPA ALMA, ziua 5: Nostalgia plecării, ultimele plimbări și poze, îmbarcarea. Hasta luego, Copa Alma!

JURNAL DE COPA ALMA, ziua 4: ultimele meciuri, Cupa Prieteniei pentru delegația României, festivitatea de premiere și petrecerea de final
4 iulie 2017
Pur si simplu, Bobi. Doar cu i
25 iulie 2017

JURNAL DE COPA ALMA, ziua 5: Nostalgia plecării, ultimele plimbări și poze, îmbarcarea. Hasta luego, Copa Alma!

Ultima zi a fost în care rând pe rând, echipele au plecat spre aeroport. Școala Socială din București a fost ultima, zborul spre București fiind progrmat în cursul serii. Holul hotelul a fost plin. Cei 12 copii români au dorit să le spună drum bun tuturor prietenilor de la Școlile Sociale din Manique, Funchal, Real de San Antonio, Guimaraes, Madrid, Budapesta, Tanger și Rostov pe Don. Schimburi de mailuri și numere de telefon, ultimele poze și multă nostalgiue.
”Doamne, cât de frumos a fost și de cât de repede a trecut! Mi-e un dor enorm de mami și niciodată nu am fost despărțite atât de multe zile. A fost însă o perioadă atât de frumoasă încât aș mai fi rămas câteva zile. Știu că poate niciodată nu o să mai văd Oceanul, știu că multe lucruri de aici nu le voi mai repeta poate toată viața! A fost o experiența fantastică”, ”, a exclamat Ana, singura fată din delegația României.
Conducătoarea delegației, Ania Nedelcu, a caracterizat cele 5 zile ale copiilor la Copa Alma ca fiind perfecte. ”Toți au fost fericiți, pozitivi, au trăit totul cu o plăcere extraordinară fie că a fost un simplu meci de fotbal, o baie în mare sau o plimbare pe faleză. Au conștientizat tot timpul cât de importante sunt valorile Fundației Real Madrid, iar evoluția lor față de anul trecut este una remarcabilă din toate punctele de vedere. Mulțumim Fundației Real Madrid pentru invitație, mulțumim copiilor pentru atitudine! Ne revedem în 2018!”, a declarat oficialul Asociației FDP, cea care dezvoltă proiectul Școlii Sociale Sportive în România.
Până la plecarea spre aeroport, copiii au mers din nou pe faleză, și-au cumpărat câteva suveniruri din puținii bani oferiți de părinți, iar la ora 18.00 au plecat spre aeroportul din Lisabona. După decolare, au adormit din nou, la fel de intens ca după o zi plină de competiție! Hasta luego, Copa Alma 2017!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *